ce salvăm
și cât suflet
se sfarmă când încercăm
totul
ca pe o haină descheiată
ce-am vrea să încapă
cerul deșirat și murdar

creștem o viață întreagă
în sufletul lui
dar el trage clopotele tuturor apelor
și apele nu-l aud, se ridică din vad
mâloase, catifelate

iar vântul împrăștie norii
fâșii printre frânghii
par să nu îmi ajungă
și trag de mosor

cu o monedă de aramă
îmi scoți noroiul dintre riduri
vrei să-mi vezi chipul
ca pe o treaptă pe care întrezărești

de fapt nu vezi
decât moloz peste umeri
răsuflu și auzi
în loc de aripi
arginți
în rest nimic