cînd nimic nu mai am de făcut
îmi revăd scrisorile
le dezlipesc timbrele
ca și cum aș alege regretele
dintre riduri
și le arunc printre întîmplările zilei
ca o mîntuire ce întîrzie să vină
în acest fel induc în eroare așteptarea

aș fi vrut să pot ucide secunda
prin care mi-ai pătruns în trup
așa că
într-un timp închiriat
am rămas ca o ființă
dezvelită pînă la os
peste care curge lașitatea
ca o zi ploioasă