Puii, mâțele, câinii
pe care i-am îngropat sub zarzărul din fundul grădinii
se ridică acum din pământ
și piuie, miaună, urlă
prin ramura verde ce crește
din ciotul putred al fostului pom
scrijelind cu sângele-i tânăr
corupt de iubire
pleoapele mele ce put a destin
cheamă muștele,viermii, sărmanii
să vadă
dosul artistic și nurii căzuți de fată bătrână
ai fericirii
prin ochiul alb-negru pe care l-ai smuls
cuvioaso
din sicriul albastru
ce-i sub poala tivită cu mirt
să gonească rușinea, să-l dezmierde
cu labe de măcelar