Să dau afară-mi este greu,
Frumoasele speranțe vise.
S-arăt din piept cum sufăr eu
Și-albitele tâmple ninse.

Mai bine semăn fericire,
Doar bucurie un pic amăruie,
Împletită cu a mea simțire,
Ce freamătă de bucurie.

Să beau aș vrea uitarea,
Spre-a construi din nou,
Un soi frumos ca zarea,
Albastru, curat tablou.

Mi-e dor de un copil,
Iubit de toți și fără stil.