Ploi, frunze, gânduri... sunt multe:dese, lungi, melancolice
pier în pustiuri negre cu seve verzi,
pătate de grindina vieții,
pierdute în neant.
Parcă le auzi, le vezi, le simți și acum -
păcate din firavul fir de care se leagă toate
par noduri, mari și mici, ce te-mpiedică să aluneci
prin tubul plin de sevă - fericire a vieții.
Plâng zei, plâng muritori...
Prea puține lacrimi să topească nodul cel mare; și totuși
pustie viață fără el.