să dansez cu pași ușori,
sub o boltă de sticlă
într-o cameră rotundă.
Să alung rîzînd
demonii nocturni
ce stau lipiți de pereți
ca într-o centrifugă.
Să mă-nvîrt în mijlocul lor
cu brațele spre cer.
Să-mi crească sub picior flori,
petale de iluzii pierdute.
Si-atunci
Cupola se va deschide,
iar un nor destrămat
mă va trage spre cer.
…
Dar stelele reci mă ard.
Sînt un strop dintr-un nor,
plutind deasupra cupolei.
Fără dansul meu
camera a încremenit,
demonii cad
grămăjoare de cenușă.
Dansul l-am uitat,
dar mi-am spălat visul.