când mă gândesc la primul poem
ca o respirare prohibită
cu mine uimită
într-un nemaibătut ceas
al unui loc cenușiu...
mă sperii de atâta viață
într-un singur trup
licitat de prea multe contrarii
încât el singur se declară
persoana non grata

cine mai caută adevărul
închis între fălcile cerului
ar folosi prea puțin
și numai câtorva anotimpuri
grăbit relatate
de o prezentatoare de știri
cu tenul curat

aș țese umbra
la un loc cu mine
Măcar în după-amiezele
în care flautul adormit
de partea plină a cupei
cu cele șaptesprezece clipe
visează cum cerul acesta
a fost pământ