Mă urmărea prin somn ca o himeră.
Nu avea chip, ca duhul din povești
Părea în vis, o umbră efemeră.
M-adun și o privesc: Tu, cine ești ?

Sau, altă dată, o simțeam șezând
Și răzimând pervazul la ferești.
Tot fără chip. Ca un ecou de gând,
M-adun și o privesc: Tu, cine ești ?

Târziu de tot, ne-am regăsit în viață,
În casa mea, ca doi amici firești.
Gătindu-mă-n oglindă, dimineață,
M-adun și mă privesc: Tu, cine ești ?