Miracolul de la miezul nopții

S-a petrecut un fenomen ciudat,
Chiar anormal considerat de lume,
Ce până azi nu a fost explicat
De vr’un savant mărunt sau cu renume :

Văzu Măria, că a ei grădină
Prin august spre sfârșit (să vezi belea !)
De pătlăgele frate, era plină,
Dar coapte, nici chiar una de saftea,

Ori să fi fost în pârg, atinse-oleacă,
Și-așa cum eu te văd și tu mă vezi,
Nici semne nu dădeau c-or să se coacă,
Rămase toate roșiile…verzi !

Dar la vecinu’, chiar dădeau să crape
De coapte ce erau, plângeau pe vrej,
Că-n gura lui Măria curgeau ape
Și noduri, tot privind, simțea-n gâtlej ;

“Vecineee!”, peste gard strigă Măria,
(El prin grădină gâdilând în joacă)
“E vr’un secret, că-mi vine pandalia,
Ca roșiile mele să se coacă ?!”

“Nu e secret, (vecinul pus pe șoadă)
La noapte, dezbrăcată, nu glumesc,
Să umbli prin grădină să te vadă,
Că toate de rușine se roșesc !” ;

Plecă Măria, cam cu întrebare (?!)
Dar până seara ea a socotit,
Că n-ar strica să facă o-ncercare
Și-apoi din asta, nimeni n-a murit (!)

În miez de noapte, gol-goluță-goală,
Făcu Măria ture prin grădină
(La chestii d-astea nenee, avea școală !)
De se făcu și semiluna, plină ;

A doua zi, miracol, stai să vezi (!)
Păi a cules, că nu o să credeți,
(Nu pătlăgele, că erau tot verzi)
Un braț baban de tot de…castraveți !

Valeriu Cercel