mă-nrămurez cu rândul într-un copac cu berze
cu rădăcini plăpânde ca niște prunci orfani
sau uneori măslinul bătrân din Ghetsimani
pe care iconarii visează să-l picteze

și pot să-mi fie sete de fugă nebunească
cum mă strămut în calul sălbatic din pustie
în ochiul lui de înger mi-e cel mai pace mie
și-n fuga împreună simt aripi c-or să-mi crească

e cel mai greu să intru în starea mea de om
eu nu pot să fiu tristă doar când e necesar
de-aceea fug de mine de voi de calendar
și las să mă străbată pădure cal sau pom