Doar prin coama albinăriei
e viclenia zbaterii izgonită.
Calcă pe vîrfurile respiraței Lyrey
la țesutul spirelor din vieți
mai să deschidă chivotul calendaleor,
mai să atingă pielea răsunetului
rozei înflăcărate.
Destul, destul ! strigă vocea
albastrului meu de sînge
răstignit pe lancea răsăritului
între petalele pentagramei verbului.