În van se scurg zilele,
Se scurg orele, minutele,
Toate trec în neștire
Prin a haosului nemărginire.

Ce s-a-ntâmplat cu mintea mea?
Unde s-a dus sclipirea din ea?
Întunericul mă-nconjoară,
Visele mele deja nu mai zboară...

...Un fluture cu aripi frânte,
Un amalgam ne-nțeles de cuvinte...
Încerc în zadar o ordine să găsesc,
Motivul pentru care trăiesc...

Biet fluturaș ce nu poți să zbori,
Tot ce-ți dorești e să mori...
Dar Fortuna e prea crudă,
Ea strigătul nu vrea să-l audă...

Fortuna, tu, crudă stăpână
Ce-mi ții destinul în mână,
Dă-mi voie sensul să-l găsesc
Să nu mă pierd în propriu-mi Hades.