Un bulgăre de aur târăsc pe-a fericirii pantă,
ușor îl urc spre înălțimi fluide,
unde va fi prefăcut într-o ploaie de aur.

Va fi o prăbușire glorioasă:
"a spera-sperare" își va încheia misiunea-i ingrată,
Aquila-Dor își va întinde aripile spre polii aspri ai iubirii,
atingându-i și producând o gravă dezordine în acele imperii
unde Haosul și Armonia se luptă și niciunul nu biruiește.

E greu acest bulgăre,
dar am în față acea ploaie de aur ce-ar produce-o
când l-aș urca pe înălțimile fluide.
E greu și totuși el a rămas unicul sens,
unicul " a spera-sperare".