Poetul a îngenunchiat un taur;
Când a primit ovația avidă
De sânge, în arena de coridă,
Ca un toreador și nu ca faur

De versuri, de pe fruntea sa lividă
A smuls cu zel cununile de laur
Și peste cornul poleit cu aur
Le-a așezat ‘naite să ucidă.

A măsurat cu-n braț circumferința
Grumazului plecat pe partea stângă
Ce aștepta obedient sentința

Și-abrutizat, a început să strângă…
Poetul și-a îngenunchiat dorința
De-a scrie versuri, fără să se plângă.