în liniștea asta decupez o fereastră
mă deschid pe de-a-ntregul
cuvintelor
să mă atingă înainte de epilog
fără aritmia luminilor

ecoul îmi povestește prima naștere
când unul dintre noi
nu se mai știe cine nu se mai vede unde
rostea vocala într-un vis
a doua zi își amintea
jumătate o
jumătate u
și le arunca în ape

sunt fragmente din mine
oglinzi din tine
niciodată îndeajuns de rotunde
spre a fi iar miez de a
fereastră în e
aducându-ne aminte
singura întâlnire în cer