În oglindă e un ritm nemărturisit
Între chipul ce îl văd și cel nerostit,
Între imagine și între ființă,
Față neînțeleasă, nespusă dorință…

Oglinda este ochiul ce poate
Să ducă imaginea și mai departe
Fără a mărturisi sau fără a spune
Că a adus ceva nou pe lume.

Astfel repetând la nesfârșit
Chipul poate deveni închipuit
Sau tulburat în valuri de timp
Oglinda poartă cu sine un nimb…

Coroană de ape, coroană de cer,
Coroană de flori, coroană de fier…
Coroane închipuite, imaginate
Oglinda în sine le poartă pe toate…

În oglindă privim și nu vedem.
Închipuitul aici îl avem.
Întrezărim, însă nu acceptăm
Ceea ce suntem sau ce purtăm.

În oglindă nu contează câți ochi avem
Cu unul, cu doi sau în grup de privim
Oricâți am aduna nu o să putem
Realitatea Ființei să o întrezărim.