Sortit, am fost chemat să-ți suflu visul;
zâmbind, mi-ai arătat calea spre el.
Eu te-am mușcat de ochii reci și umezi,
iar tu mi-ai deschis pleoape de fier.

Te-am adâncit în humă,
cu stele prinse-n aripi,
iar pe încheieturi ți-am țintit munții,
să nu mai poți scăpa din ea.

Þi-am stins apoi lumina de deasupra:
și soarele, și luna, și stele, și ochi vii,
și te-am lăsat în beznă,
să putrezești în așteptarea mea.

Þi-am presărat pe sân, de mac petale
și te-am învolburat în roșul lor aprins;
cu hoituri putrede ți-am ocolit în cercuri trupul,
să le miroși adânc sublimul viu.

Te-am adăpat cu sânge din izvoare
și te-am hrănit cu carnea caprelor ucise;
ți-am pustiit și sufletul, și visul…
Ești moartă-acum… și te iubesc nespus!