Când ne trezim răniți de vremuri triste
Deschidem ochii peste punți de ploi
Uităm puțin din omenescul clipei
Și-ntoarcem capul către...amândoi.

Cuvânt rănit și dragoste pierdută
În lucruri de nimic și în noroi,
Care-a greșit atât de omenește
Când Dumnezeu a plâns pentru-amândoi?

și peste care ceas și ce păcate
Va ispăși pe drept unul din noi?
Când sângele iubirii curge incă
Și încă ne pătează pe-amândoi?

M-am împăcat de mult cu ceasul sorții,
Ador nespus și cer senin, și ploi
Dar mă întreb ades unde sunt norii
Pe care-ntârziam numai noi doi?

Și uneori mai plâng pentru că știu
Că nu vom mai juca jocul de doi
Peste povestea noastra trece clipa
Care ne-mbătrânește pe-amândoi...