Către cei ce-n noaptea mare
Au privit cu disperare,
Le-adresez un joc de iale:
Crunt adânc –ce încrunta jale!

Niciodată-n pacea nopții,
Sângerând în fața porții,
Nu vă abdicați menirea
De a vă-mpăca cu firea!

Ce e negrul de v-apasă?!
Faceți cu uimirea casă,
Nu cu frica ce v-așteaptă!
În necunoscut lipsește-o poartă!…

Te-ai simțit, în întuneric,
Singur și te-au devorat vedenii:
Dracii negrii și-un pitic
Ce îți calcă parcă nervii…

Dă-le mâna! Sunt necunoscutul!
Nu te speria, sunt eu!
Privește-mă în ochii arzători și spune-mi,
Þi-ar fi scăldat surâsu-n lacrimi, ei?!…