Pădurea te așteaptă să vii,
să te înghită în crengile-i mute;
cu frunze putrede de fag,
picioarele sfioase să-ți astupe.

Iubita mea,
te va chema pădurea
să mori în sânul ei
și bolovanii să-ți astupe gura…

Și te vei duce
să-ți scalzi privirea-n undele de lac
ce se întinde printre rădăcini de fag….

Te-am pierdut,
căci te-am uitat
înmormântată-n frunzele-nghețate
ce deasupra-ți se apleacă;
pornind din sufletu-mi prea negru,
ca să-ți îmbrățișeze crima ce mi-ai dat.