Pe vremea nopților albe de vară
când flăcări se-ascund în fiece colț
îi poți auzi șoptind
în timp ce se furișează pe vârfuri.

Ocupă un loc lângă tine,
dezlănțuie furtuni de curaj
în ochii tăi albaștri
jurând că toate visele,
unul câte unul,
vor începe să meargă.

Când n-ai somn
îți citesc basme neauzite niciodată,
unul mai frumos decât celălalt,
despre cum tu mi-ai mângâiat inima.

Și când în sfârșit ai ațipit
te iau visele de mână, afară,
poate veți găsi ceva negăsit niciodată,
pe drumuri deloc bătute...

Și te vei trezi cândva
râzând ca un nebun,
cu dorul de mine în brațe

până când mă vei atinge din nou...