flămânzii-au tăcut; batem doaga, butoi!

cei cu creier au murit înainte
corvodiți
ca o burtă de copil în nevoi
sorocit în sclipiri de ruină

am vârât fără noimă ne-mplinrea-n muzeu
morții râd formoliți în vitrină
e târziu poate mâine
vor petrece din nou
zugrăvind ei pereții cu petrol și benzină

sărbători încă sunt pe la porți unde rude
se unesc să îngroape ce n-au
toți vor lada sau cheia
ce la gât n-a purtat
când l-au pus lângă zid nicolau

[…]

pe bulevarde seara plin de-ar fi cu poeți
cu numele-n suflet de fete
rostit
între toți îți voi fi numai ție iubit
și ne vom număra sărutările iar nu banii
singuri noi
în grădina ghetsimani

ospătarul din coarne va croi negru frac
peste braÈ› va purta
limba veșnic străină
clopoței plini de miere vor suna fără leac
iară norii în cozi vor plimba negreșit
multe ierni covrigei de făină

(primiți cu românul?)