În câte o zi am chef să scriu, așa, despre lume,
s-o mestec încet, s-o las să dospească.
O sparg în bucățele cubice mici
pe coltul din stânga-sus al măselei de minte,
O scuip,
și-o-ncasez
pe bănuți de argint
întorși
și pe-o parte și pe alta.

Cand strâng un pumn,
mă duc în Grădina Botanică, să-i arunc în nufăr și în toate fântânile lumii despre care am auzit că ar avea puteri speciale.
Bănuții - ce știu ei de dorințele mele - și
Se mulțumesc să taie
și să treacă prin frunzele nufărului din Grădina Botanică
întorși când pe-o parte, când pe alta.