Tristețea cea mai grea și mai adâncă
E când nu mai aștepți o veste bună
Parcă te-ai decupa tipar de oase
Și sufletul ți l-ai zvârli în lună.

Acolo-i cresc picioare, mâini și gură
Va bate cuie-astralelor poteci,
În timp ce legătura ta de oase
Prin lume, fără viață, ai s-o treci.

Numai așa te vei putea abate
În câte-o zi de post a săptămânii
La stânca unde lupul alb te cheamă
Să-i duci un strop din ciutura fântânii.

I-ai vindeca grumazul de vreo rană
Dar iată! a secat și mierea-n stupi,
Ce bine-ar fi să se emită-o lege
Care-nființează un azil de lupi.

Măcar atât să i se dea: noblețea
De-a nu se săvârși în mod grotesc
Superbul lup de nea ce reprezintă
Dovada că rămâneți os regesc.


Frankfurt 18 aug. 2006