… aș vrea să plec, să-mi duc spre zări durerea,
spre curcubeie albe, ’n monoton –
să-mi plimb prin galaxii pierdute netăcerea
uitată-n sacrul și preasfântul Kogayon
unde Zamolxis s-a ascuns să plângă
cu raze de lumină strămutată
din vechea glie ce părea să-l strângă
cu sângele din dacii de-altă dată;
departe-aș vrea să plec… mult prea departe,
să uit de sarmisegetusica-mi durere
ce-mi clocotește-n vene și-mi desparte
glasul de strigăt, strigătul de vrere…