de acum și până dincolo de joia semnelor ce se tot strâng
în această noapte ce se află iar tăiată în pătrar
poți și nu lăsa cum să se plece
și închine
umărului stâng
paserea acelui care a strigat
că verde din mărgăritar

fiind


Doamne iată cum am pus la drum și iartă
cum de am uitat să caut Doamne din refrenul
tot mai des se-aude-n lacrima din flaut
tot ce se răstoarnă-n suflet dintr-un suflet
și distanță
singura femeie care a cusut din cer cu ață
stelele
apoi a legat inele
le
și strigă dindedinspre un bărbat
pe altul
cerul asfaltat

poate cum ca și sosind
un alt ginere
focul a luat din foc spatele
cel odihnea
a lăsat în urmă vinerea

fiind


totul pe aici se află încă ierburilor pradă
de-ai fi fost și ești
ultima zăpadă


Doamnă
nu te iar lăsa timpului o rudă chiar cu mama sa