acea frumusețe obosită ațipise la țărm și globul ceresc îl ținea pe coapse
greu de închipuit că destinul hotărât de astre ar fi putut să-l schimbe o femeie
am întrebat însă din nou când am vrut să vorbesc amuțisem

geografie pe fragmente
istorie cum bate vântul
iubire fără sentimente
încât pe nimeni întrebându-l
în timp ce-atârnă mi se pare
ca un paianjen orice stea
sub cerul vechi spre altă mare
abia mai trag de umbra mea

în timp ce soarele aruncă din înălțimi abia o rază
oriunde în genunchi te-nchină blestemului ce te urmează
că nu există pentru tine pe-acest pământ un loc vreodată –
ridice alții piramide din care nimeni să nu-i vadă
chiar dacă încă nenăscuții ar vrea să le rămâi departe
un cântec tot îi va petrece din leagăn până-n marea noapte

geografie pe fragmente
istorie cum bate vântul
iubire fără sentimente
încât pe nimeni întrebându-l
în timp ce-atârnă mi se pare
ca un paianjen orice stea
sub cerul vechi spre altă mare
abia mai trag de umbra mea

ce să-mi dai tu noroc al celuilalt
și ce să-mi dai tu ființă pe care nenorocul meu te-a salvat
unde mergi tu sfârșit sau început
spre care bine te îndrepți pe calea răului meu absolut
și ce semne care zei să se arate cine să mai tragă de tine clipă dusă
dacă speranța însăși durează o eternitate

geografie pe fragmente
istorie cum bate vântul
iubire fără sentimente
încât pe nimeni întrebându-l
în timp ce-atârnă mi se pare
ca un paianjen orice stea
sub cerul vechi spre altă mare
abia mai trag de umbra mea

când au venit prietenii de departe mă priveau ca niște țărani care așteaptă ploaia
am înțeles că trebuie să tac pentru a se reculege îndelung pentru a retrăi
clipele fericite pe care cândva neștiind ce va fi le blestemau
între timp încercaseră totul și de fiecare dată cum era de așteptat
renunțaseră dublu
copiii lor au fețele hâite femeile lor ca niște case vechi se lasă
ce puteam să răspund eu cel care curând voi ajunge cu nunta la Dumnezeu?

geografie pe fragmente
istorie cum bate vântul
iubire fără sentimente
încât pe nimeni întrebându-l
în timp ce-atârnă mi se pare
ca un paianjen orice stea
sub cerul vechi spre altă mare
abia mai trag de umbra mea

totul e-n ordine mergi după mine pe aici mă deplasez în sensul
unui fluviu freatic nu-s pașii care mă poartă singuri
ci adierea unei lumi tulburate-n adânc

albastru indigo urmează și toarce fiindul din tine