Ne întreabă dac-am ajuns.
Nu-l atingem nici în pași uriași, nici în somn.
În încercarea de-a-l prinde
Alibiurile ni se schimbă permanent
Pentru că ne-mpiedicăm și-ntârziem,
Pentru că talpa calcă falca ideii de-a zbura
De-a zbura la fereastră
mai suspinat, mai suspinat
spre vederea unui apus urgent

Între noi și ideal:
firimituri de înțelesuri înfășoară strâns inimile
Între noi și ideal
toate-s mâncate de animale
ce se-nvelesc în suișuri ale pulsului spre nori
Ne fură cuvintele și glasurile ne sunt mute
De altitudinile ferestrelor închegate în carne

Prin ziare s-a scris deja de poarta ce s-a mai deschis spre el
Eu trebuie să fug
Un alt alibi cere un apus urgent
Căci nu mai pot, căci nu mai pot
Să îl ajung
Se spunea că ferestrele sunt oarbe
Și trebuie să văd apusul