se întunecase demult
n-aș fi băgat de seamă
dar mă ardea la suflet
să mă-mpac cu mine
m-aș fi prins de mână
pornind încet către casă
povestind despre niște ani
care m-au trecut netrăindu-mă
zile țintuite vertical
cu nopțile de-a curmezișul
ca niște cruci cu aceeași inscripție
aici zace un neajuns neștiut alergând
de sufletul lui

m-aș fi împăcat cu tine
dar tu nu știi să te cerți
să-ți ceri partea de apă primenită
du-te mai sus
acolo unde nimeni nu și-a spălat picioarele
fă-ți cruce cu limba
și îngroapă toate nespusele
cuvintele rănile

astăzi lasă-mă să duc pe mine acasă
să-mi spun ceva despre oboseala gândurilor
despre murdăria egoismului
sau bubele supurânde ale gurii lor

și să dorm
ca-n copilărie un somn rotund
că prea am obosit
să intru în moarte clinică