ia din tăcerile mele nașterea
arunc-o peste cetate
să vină ei sfinții odihniți
să mă întoarcă așa
cu fața spre centrul palmelor
fără negrul din linia morții

mi-e destul rău aici în stern
e stinsă lumina verdealbăstruie
ce desena cândva duminici
în ploaie
pierdute păpuși de cârpă
într-o copilărie a nimănui

nu mai am nume l-ai jucat
prin hora umbrelor
nu mai am nici gleznele întregi
ciobite prea des
în ciuleandra absenței

ce departe mă duc
și ce mute vor fi pietrele
din pavajul dorinței
voi naște o altă culoare
mai aproape de lumina
neîntreruptă a crucii
înălțate din mâine
spre un recviem
fără note false în partitură

mă declar frumoasă la vamă
niciun bărbat nu va avea dreptul
să îmi verifice plânsul
nici amintirile nici moartea