Vegheam lângă cadavrul iubitei.
O ucisesem cu un instrument
Mult prea ascuțit, mult prea tăios,
Pentru sufletul ei moale.
Din pomi se scuturau petale albe
Iar leșul sufletului ei,
Rece acum ca pustiul astral,
Devenea o criptă, un monument.
Mărturisesc,
Am ucis-o din prea multă iubire;
Am vrut s-o protejez de surprize.
I-am spus într-o dimineață:
Descalță-te iubito
De toate cărările pe care-ai umblat
Cu tălpile goale!
Calcă jăratecul inocențelor tale
Și dacă mă iubești,
Îți vor crește rădăcini proaspete
Pe noul amplasament.
De ce a fost nevoie oare
Să ia viața atât de în serios?
Până la urmă nu a reușit.
Poate că data viitoare
Vom încerca o altă variantă de gambit.

Dan David, Los Angeles, 08-19-2005.