M-ai strâns de pe drumuri
m-ai lăsat să trăiesc în capul tău
mi-ai dat aripi noi vaporoase
m-ai hrănit cu resturi de civilizație elină
Ce strâmt era sub osul frunții tale
dar cât de aproape de noi era Ithaca

O livadă de măslini creștea în creierul tău
Crengile gravide se rupeau
sub greutatea zăpezii
O mare tânără se împreuna cu oceanul

Prin ferestrele cafenii ale sufletului tău
pătrundea o lumină slabă
câteodată un foșnet de raze ajungea și până la mine
mă gândeam atunci să încep să mă rog
pentru liniștea noastră
dar tu îți lăsai capul pe masă
și spuneai că ninge în mintea ta
deschisă vraiște