stau în mine
indiferentă la ceremonia de noapte
fiecare își alege perna după nuanța insomniei

mă revolt

viața asta
pânză de pierderi pe care o țes privind în gol

nu mai aștept nicio sosire
nicio plecare

o lume ciudată plutește în aer trasând zile
de la un capăt la altul
înfometată de prezență

eu însă accept vidul
cum o gutuie urmele de putreziciune
până la sâmburi

sângele ăsta cu miros familiar de peltea
întinsă perfect pe felia albă de pâine
e al meu
al tatălui și al tatălui tatălui meu

așa am gustat prima oară
moartea
simplă fiică moștenitoare