Iar moare Omul
din mine
când lumea e plină
nu de câini,
ci de javre,
jigodii nestinse
de praful divin.

Se-ntâmplă oare,
să primim pedeapsa?

Se face gaură-n cer
de greșim?
Se face dreptate
când Dreptu-i văzut
ca simplu tâmpit?

Iluzia-speranță
mă ține în viață
că omul mărunt
se duce-n pământ
și dreptul se-nalță
la stele de drept.

Târziu,
poate prea târziu,
mă veți pricepe-ndeajuns
și-n clipa aceea
târziu nu va fi,
că-n noi zace Bunul
și răul la fel,
sictirul mi-ajunge
iertarea nu vine
acum.

A mea este vina,
vă rog,
dați-mi-o
pe TOATÃ.