Eu plâng, tu plângi, el plânge-n miez de noapte,
Cu luna plină martor ocular,
Eternul nesfârșit e plin de șoapte
Rostite de iubiți în parcuri. Dar
Mai bine-ar fi tăcerea de pe urmă
A vântului ce poartă flori în păr,
Un strigăt pentru somnambula turmă
Să plece către casă. În răspăr
Să nu mă ia vreun brav sergent de stradă
C-ajung acasă tot pe trei cărări…
O, ce miros urât de viața fadă
Cu persistența simt acum în nări.
Mi-e dor de fostele femei frumoase
Atâtor generații ce-au trecut
Și voinicește mă cuprinde-o jale
Că-n brațe toate nu mi-au încăput…
… Mi-e dor de ochii voștri și de viață,
De pana mea cu care scriu distant,

Eu plâng, tu plângi, el plânge dimineața,
Să-mi scrieți negreșit la post-restant.