huruit huruit
trenul e un haos
din tunel în tunel
mă adun din bucățele luminoase

e o fetiță blondă în fața mea
strânge păpușa la piept au amândouă obrajii la fel
după fiecare tunel aștept să le văd ochii
limpezi
parcă ar fi Carmen
păpușa cumpărată în ziua nașterii mele
dintotdeauna
privirea mea doar pe ea o știe

lovea cu furie
mama
chiar nu mai durea lovea cu păpușa
rămasă fără cap
luni de zile i-a părut rău și-n cele din urmă
a dus-o la reparat

apoi mi s-a facut un dor de Carmen
ani de zile am căutat atelierul în oraș
în zona aia
erau doar dărâmături
alte bulevarde alte case alt viitor pentru altă omenire
păpușa mea e undeva acolo încă
e undeva acolo

mereu trec pe strada unde
am lăsat-o ultima oară
întuneric blond întuneric blond întuneric blond
fetița zâmbește

ei nu-i e frică de nimic