Leagă-mi aripa cu un fir de soare
Ca stând întins sub cer să pot pluti din nou,
Să nu mai simt răceala din piatra de deasupră-mi
Ce-ai aruncat îndată ce-am început să zbor.

Þine-mă strâns în brațe ca să văd doar albastrul
Pictat de mine-aseară pe-un cer incendiat
Căci nu vroiam s-apună în stânga acel astru
De care orice suflet se lasă mângâiat.

Ș-acoperă-mi tot trupul cu catifea de vânt
Þesută între vârfuri de gânduri și dorințe
Ce freamătă de dorul celui ce-a fost stăpân
Pe lumea lor cea largă ce n-atingea pământ.

Sau lasă-mă strivit, cu aripile frânte,
Întins, fără putere, între-amăgiri și griji
Cu cerul jos și fără stele
Pătruns de frigul nopții ș-al morții început