și nu îndrăznesc să ridic privirile toamna
este ca și cum frunzele mi-ar azvârli focul în iriși
ploaia mi-ar stropi sânii încă o dată, atât de rece, atât de intens
până când toate acele femei intrigate
mi-ar izbucni în dreptul pieptului ca un vulcan încins
exploziv
atunci nu aș mai putea să le mint
divizând sufletul până la ultimul strop de tăcere
mi-aș prinde brațele de stolurile negre și aș zbura
cu toate aceste femei înăuntru

ele mi-ar sfârteca pântecul
mi-ar otrăvi sângele
mi-ar împărți amanții între ele
până când le-aș renaște într-o singură Evă

Eva și-a dezgolit coapsele printre frunze.