templu
un zid plin de rumeguș Miros ars de căpșuni
cu frunze roșii dintr-o toamnă când o strângeam în brațe
sărut pe frunte
pe obraji
fior îi tremura pe piele
am ignorat speranța și-am tăcut
mă săruta pe frunte
visam
păr lung joacă păr lung pe piept păr lung aruncat în joacă pe piept
nu respiram
a rămas un parfum
miros de căpșuni
am creionat pe-o cărămidă arsă doi ochi căprui mimând secunda
am zâmbit
un chip fără nume

mimam decor
cu ochii strânși mai întrebam din când în când
privind în gol
se zbătea printre culori prinse într-o scenă
sau poate în décor
cu lacrimile reci
șoptea o rugă pe caldarâmul părintelui Mihai

„Cum, părinte Mihail?”

se-ntinde peste frunzele de-abia căzute de-astă toamnă
pe ochi stejarii se sculptau în vise
pământul se prindea cu buze
strigoi plângeau
un porumbel
și-apoi un vânt se strecura

iar eu
ieșeam din scenă