Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile :
Poezia este acel gând al meu
Care m-a parasit
Ca sa locuiasca în cuvinte.
Alte gânduri se desprind de mine
Si se ascund în culori.
Pe altele nu pot decât
Sa le las chiar eu libere,
Sa alerge prin paduri
Sau pe pajisti cu flori.
Unele gânduri sunt
Atât de legate de cifre
Ca numai între cifre se simt bine
Si au sens doar înghesuite
Intre hârtii, în dosarul cu sine.
Am si o multime de gânduri
Care se nasc si ramân în carti,
Se încolacesc pe gândurile autorilor
Si stau cuminti între coperti,
Reîntâlnindu-ne doar când le rasfoiesc
Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Le fortez defilarea chiar si celor
Care pot locui doar în mine,
Unele au propria lor stralucire
Si sunt înconjurate de aripi stravezii-
Efemeride ce se-aprind haotic
Si se topesc cât ai clipi,
Fara sa adauge o noua lumina,
Fara sa tulbure, fara sa aibe vreo vina.
Altele însa înnegresc cerul,
Stol de pasari în zig-zag, sfâsietoare,
Dar atât de ale mele si ele
Incât, daca nu l-as întelege, l-as urî
Pe vânatorul din mine
Care le curma zborul, de rusine.

Stau cu ochii la cer,
Incrâncenata în efortul
De a-mi privi gândurile,
Golita de gânduri înafara de unul,
Acela de a-mi privi gândurile: toate, toate.
Si încet, ochii mi se muta în cer
Iar de acolo, de sus,
Nu mai zaresc nimic decât o fila,
Desprinsa de vânt dintr-o carte:
Jumatate imaculata,
Scrijelita de gânduri-cuvinte cealalata jumatate.