nu te mai întreb cum pămîntul
ne-a rupt în două
ne-a luat ziua lumina și-a pus
întuneric și noaptea-ntre noi
nu te mai întreb cum de nu frîngi distanța
cînd ninge și plouă
și-ai topit din cuvinte pe doi

am putea trăi numai cu dragoste
iar lumea s-ar opri înțelegînd
și așezînd în noi deplină liniște
ne-am auzi înfulecînd
și ne-am hrăni cu-atîta poftă
simțind sîngele trosnind
ne-ar fi cu-adevărat rușine
căclînd belșugul sîngerînd

dar trăim numai cu moarte
în lumi oarbe prefăcute
e zgomot frică și-ntuneric
răbdăm plîngînd și pe tăcute
suntem flămînzi atît de tare
și sîngele îngheață-n noi
și rîdem fals cu gura mare
trăim murind
murind în doi

îți scriu azi să te chem
să trecem de blestem