E dimineață,
se mișcă soarele în fereastră
și gălbenușul în ou.
Cu propria-ți piele îmbraci oglinda,
femeie, urăsc falsa ta pudoare
- e ca și cum ziua și-ar acoperi
cu o frunză transparentă goliciunea.
Taci. Tăcerea ta îmi umple oasele cu nisip
ori de cîte ori mă apropii
să pipăi, pe furiș, marginea orizontului
e dimineață și eu
n-am să știu niciodată sfîrșitul visului.
Suflu și împrăștii
coroana imaginară a unei păpădii.
Sunt singur, te strig, tu îmi arăți soarele -
degetul ți se prelungește pînă îl atinge.
Mi-e teamă, îmi găsesc
liniile din palmă altcumva așezate -
asemenea norilor pe un cer împietrit,
îți spun. Tu taci. E dimineață.
Lumile se schimbă mai des
decît se nasc.