Am tot încercat...
Era venită
când eu
alternam
lumina cu întunericul.
Nu-l mai lasasem,
de mult,
sa treacă.
Erau
ca și urmele lor,
ca și frânturile
voastre.
Se auzeau
doar ah-urile
zorilor târzii.
Ele...
așteptau
afară...
Nu gaseau niciodată
cheia!
Frumoase mai sunt
frunzele
daca nu se scutură
de-o toamnă!
Pământește
vorbind,
nu erau
orele
care să anunțe
venirile voastre.
Lasă-mă astăzi
să adun
pietrele iara...
Cu creta se scrie
pentru încă o Dungă:
"Nu mai lăsa
ușa deschisă
afară!