de ce ne este dat să ascultăm ceea ce niciodată nu se aude?
cum să avem răbdare să privim un presupus ecou de neunde?

a câta oară se vor fi pierdut cei care așteptau să se nască?
nu cumva privirile noastre aruncă umbre pe fața dumnezeiască?

poate că numai imaginându-ne atingem tot ce este în afară
și poate că visând amânăm ceea ce urmează să dispară

noi nu dorim întregul noi știm că lumea este o prelungire o agonie
dar lasă-ne speranța ca pe-o infimă parte a ceea ce întârzie să fie