Și astăzi visez casa-n care
se afla o veche pianină...
În seri blânde de vară,
cu ferestre larg deschise,
degetele alunecau
pe clapele albe, negre,
în dulci arpegii de-nceput.
Tu, veneai cu vioara,
și-mpreună
rupeam tăcerea clipelor
cu "Romanța în fa..."
Îndrăgostiți,
magnetizați prin sunete,
ne cufundam
în taina muzicii lui Beethoven,
ca-n valurile calde, frenetice
ale unei mări...
("Prin suferință spre bucurie...")
Când terminam ultimele acorduri,
mă priveai în unde,
din creștet până-n tălpi
și-n trupul meu
inima se zbătea
ca pasărea-ntre palme...
Pe fruntea mea
un cald sărut așterneai.
"Să nu pierzi nicicând iubirea",
îmi spuneai.
Și eram atât de fericiți
și nu ne mai opream din cânt...