Cuvine-se să-ți mulțumesc pe dată,
că mi-ai îngăduit să mă arăt,
de sub pământul greu și de sub piatră,
și cu lumina Ta să mă îmbăt.

Ce altă taină poate fi mai mare,
ce alt destin ar fi mai porivit,
decât țâșnirea mea din neuitare,
spre candela luminii din zenit?

Eu nu sunt firea lumii cum se crede,
și nici ogorul gata de cosit.
Eu sunt oglinda-n care chipu-și vede,
plugarul care-n gând m-a răsădit.

Când eu răsar, pământul tot tresare,
cu universul semenilor mei.
Ivirea mea e ca o scăpărare
și detunarea fulgerelor ei.