Sunt mic, pătat și gol
Și-un cui înfipt în tâmplâ
Mă-mpinge către-abisuri
Prin locurile unde
Mai bântuiam eu -încă-
Tot cu rigori defuncte
Trăind un vis domol.

Dar azi mă-nfund în nișe
Pe sub zăbrele-n care,
Mai dizgrțios ca timpul
Prezența-i o oroare;
Crispat, învins, urăsc
Virtutea cea mai mare
Și-n umbra deznădejdii
Sunt starea ce-o cunosc.

Nu vreau
Să cred
Ce pare!
Cum nu vreau nici să știu
Că tot ce-i viu azi moare
Și mâine n-am să fiu
Decât ceea ce pierd.

Dar dacă dorm sub criptă
Răspunsul mi-e mai clar
Sub Soare și sub Lună
Sau sub un cer bizar,
Sentința mi-e mai lesne
Și visul mai barbar,
Iar dacă, totuși, noaptea
-Mai crudă sau mai grea-
Mă-mpinge către luptă:
Vei deveni a mea!