De te-or fi prins furtunile pe drum,
și nopțile să te fi prins pe cale,
nu-ți fie teamă la poarta mea să bați,
că ușa casei mele nicicând nu-i zăvorâtă.

Îți va deschide-un înger pe care-l am de pază,
sau poate eu îți voi deschide simplu,
și-n locul meu te-oi așeza la masă,
și untdelemnul liniștei ți-oi pune pe picioare.

Eu știu ce-nseamnă drumul, înstrăinarea ce-i,
și știu ce-nseamnă-o grea singurătate;
așa că vino în toiul nopții grele
și-n casa mea găsi-vei adăpost.

Vei mai găsi, cum îți spuneam, un înger,
sau poate-un schivnic vei găsi-n genunchi,
și vei găsi mari porți întredeschise
și ușile cu ivărele trase.

S-ar mai putea să mă găsești doar singur,
așa cum sunt de două mii de ani,
ori s-ar putea să mă găsești vorbind
cu-acela care-i semn singurătății,

cu-acela care prieten bun mă are
și care își mai zice-nstrăinare.