fluturele meu e un electroșoc umed
e firav
e atent la ce are în față
îi place vântul de departe
are culori spălate în negru și verde
cântă încet și ademenitor
aripile fragile îmi netezesc cearcănele vesele,
dar dispar urgent în refugiul zăpezilor visate
e piticul verde al gândurilor reparate la câteva fire de fibră dublu încleștată distanță
e cel ce mă uită înapoi în alge
e cel ce mă aleargă pe străzi bucuroase de colindători
e cel ce mă aruncă în focul vitezei
e cel ce știe puține de acolo
e cel ce uită de aici
e cel ce-i incurabil
e cel ce nu poate fi trecut
e cel ce trezește luna
e cel ce sparge soarele-n fărâme
e cel ce nu rămâne