Mărșăluim... Prin noaptea cu tăișuri,
strivim nămolul, blestemăm, scrâșnim.
Călcăm mocirle, sfâșiem hățisuri,
mărșăluim, mărșăluim...
Mărșăluim. Cresc aburi de sudoare
din oameni, din căruțe și din cai.
A vizuină mirosim și-a fiare,
și-n gură gust simțim, de mucegai.
Bocancii sparți înfig amare ținte
în glod, în smârc, în morții-ascunși sub lut
și-n tot ce-a mai rămas din noi fierbinte:
în lacrimi, în surâsuri, în sărut.
Mărșăluim. Din noaptea clătinată,
ciobită, luna, cum lucește-acum,
e-o cască de metal însângerată
pe vârful unei cruci de fum...

Petrovcka, Septembrie, 1941